9 iulie (calendarul latin)
Sfanta Veronica Giuliani este una dintre marile “mistice” ale secolului al XVIII-lea.
In epoca moderna se constata tendinta de a se da intelesuri profane unor termeni privind realitati si trairi sufletesti ale vietii crestine. Astfel, cuvantul “dumnezeiesc” este folosit cu intelesul de: splendid, minunat; cuvantul “martir”, la inceput rezervat pentru a preamari pe crestinii care si-au dat viata marturisind credinta lor pentru Cristos, astazi este atribuit tuturor celor care si-au pus viata in primejdie, ori chiar si-au pierdut viata in apararea unei cauze sau idei. La fel, s-a dat alt inteles cuvintelor “mistic”, “mistica”, vorbindu-se de o “mistica a rasei” sau “mistica a supraomului”. Intelesul cuvantului “mistic”, folosit si popularizat in lucrarile de spiritualitate crestina, se refera la apropierea dintre sufletul omenesc si Dumnezeu, si se atribuie persoanelor privilegiate care, prin har divin si corespundere totala din partea lor, au ajuns sa cunoasca si simta realitatea profunda a iubirii, puterii si intelepciunii lui Dumnezeu. Trairea obisnuita a vietii spirituale si experienta mistica pot fi comparate cu modul in care cunoastem organismul omenesc privindu-l cu ochiul liber sau cu ajutorul razelor X. Pentru profanul neavizat, aparatura si miscarile radiologului apar ca ceva fara inteles, uneori bizare. Tot asa, din experienta misticilor, crestinul cu viata spirituala obisnuita nu sesizeaza decat latura exterioara, uneori spectaculoasa, asa numitul spectacol mistic, cum ar fi: minunile, profetiile, stapanirea asupra fortelor naturii, chiar manifestarile diabolice, viziunile, extazele, incendiile interioare, stigmatele.
Sfanta pe care o amintim in ziua de 9 iulie s-a nascut in anul 1660 la Mercatelle, langa Urbino (Italia), fiind a saptea fiica a sotilor Francisc si Benedicta Giuliani. La varsta de saptesprezece ani a intrat la manastirea calugaritelor clarise din Citta di Castello, luandu-si numele de Veronica, in amintirea acelei femei pioase care cu dragoste si curaj a sters cu marama ei fata plina de sange a lui Isus, pe cand se indrepta spre muntele Golgota. Dupa mai multi ani de umila viata calugareasca, traita cu daruire in rugaciune si munca, Veronica incepe o experienta mistica extraordinara. Despre aceasta nu s-ar fi aflat nimic in afara zidurilor aspre ale manastirii, daca duhovnicul sau nu i-ar fi poruncit sa noteze zilnic in jurnalul personal destainuirile pe care i le facea Isus Rascumparatorul, ale carui suferinte Veronica le retraia periodic in toate amanuntele. “In anul 1697 – citim in jurnalul ei – in ziua de Vinerea Sfanta, dimineata inainte de a se lumina … Dumnezeu a revarsat asupra mea un har deosebit, daruindu-mi semnele si durerile pe care Cuvantul Divin facut om le-a purtat pentru mantuirea mea. Simteam in adancul inimii mele o durere de moarte.”
Astfel descrie ea primirea stigmatelor (semnele ranilor Domnului): “Am vazut din Preasfintele Sale rani cinci raze stralucitoare si toate se indreptau spre fata mea … In patru raze erau cuiele si in una se afla lancea, ca de aur, toata numai foc; ea mi-a strapuns inima.” In anul 1727, in ziua de vineri 9 iulie, dupa o boala grea care durase 33 zile, Veronica, impreuna cu Cristos rastignit isi incredinteaza sufletul in mainile Tatalui Ceresc. Dupa moarte, trupul sau, care purta inca semnele ranilor Domnului, a fost supus unei autopsii si medicii au constatat ca intr-adevar inima era strapunsa dintr-o parte in alta. “Cand am vazut stigmatele – marturiseste Veronica in jurnalul sau – am plans mult si din toata inima l-am rugat pe Domnul sa binevoiasca a face ca ele sa fie ascunse de privirile altora.” Dorinta i-a fost ascultata, deoarece din ordinul superiorilor a trait toata viata intr-o incapere mica, separata de contactul cu alte persoane. Dar filele numeroase ale jurnalelor sale, scrise intr-o perioada de mai bine de 30 de ani si care publicate cuprind un numar de 44 de volume, sunt un adevarat tezaur ascuns, care a imbogatit literatura mistica crestina cu nenumarate pagini luminoase, izvoare de lumina si curaj pentru sufletele iubitoare de autentica traire a vietii in Dumnezeu.
Desi Ursula Giuliani, alegandu-si la intrarea in manastire, numele de Veronica, nu s-a gandit la sensul etimologic al cuvantului, e bine de amintit ca acest nume traduce numele grecesc Berenike, cu sensul de: purtatoare, aducatoare de victorie (pherein = a aduce, a purta; nike = victorie). De asemenea, numele de Veronica a fost pus in legatura si cu expresia formata din cuvintele: vera = adevarata si eikon = asemanare, imagine, icoana, atribuindu-se unei panze pe care se afla imaginea fetei lui Isus Cristos, panza considerata a fi marama cu care o femeie din Ierusalim a sters fata lui Isus din Nazaret, pe cand isi ducea crucea spre locul executiei. Alaturand cele doua interpretari ale numelui Veronica, el ne reaminteste gandul adanc al Sfantului Pavel: “Aceia pe care Dumnezeu i-a stiut mai dinainte, i-a ales sa poarte Chipul Fiului Sau … si i-a condus la marirea Sa” (Rom. 8, 30).
adaptare dupa “Vietile Sfintilor”
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti
